Stupid prose

Din departare,nori negri se ridica,ducand ganduri dupa ei.
Si pe-al meu il iau in zbor,incet.il umple cu dor.
Din ceruri,ploaia marunta cade grabita si uda strazile pustii.
Un singur far mai lumineaza intreaga strada drept uitata,
Iar eu ma plimb prin stropi de ploaie..ii las sa-mi mangaie fata.
I-adun usor,in palma mea,le alin suferinta,dar e prea mare.
Si sufletul lor moare.
Lacrimi curg din ochii mei iar a ta fata-mi vine-n minte.
Si stiu ca asa cum ploaia se spulbera,asa si visele noastre.
Oh,dragul meu!Tu stii prea bine,ca pe tine te ador
Nu e nimeni mai presus de tine,nu este,nu a fost,nu va fii, vreodata.
Si-atunci de ce te-ndoiesti de iubirea mea?De ce nu vrei sa vezi?
De ce-ti inseli inima,spunandu-i ca demult m-ai uitat?
Si vantul bate furios spre mine,m-aduna de peste tot,
Si ma pune la loc in mine;imi revin usor,dar tot cu greu.
Mi-aduc aminte de clipele acelea,dar vantul ma doboara.
Cad in genunchi,durerea e prea mare,lacrimile nu inceteaza sa cada din ochii mei.
Te asteptam,dar n-ai venit.
Si-acum zac neputincioasa intr-o balta,in ploaia rece de-afara.
Poate te astept,dar poate nu,caci e prea mult.
Te adun din ploi,te asez in mine,asa vei fii mereu al meu.